Paraclisul Parohial


Sfântul Preacuvios Părintele nostru Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa-Vâlcea


         "Chip te-ai făcut înfrânării şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat, alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile tale lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Preacuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă".
(Troparul Sfântului Grigorie Decapolitul)
         Minunata ctitorie a boierilor Craioveşti adăposteşte, încă de la sfârşitul veacului al XV lea, moaştele unui sfânt cu numele Preacuviosul Grigorie Decapolitul. Unele ştiri privitoare la viaţa sa se găsesc într-o lucrare păstrată în aceeaşi mănăstire Bistriţa-Vâlcea, lucrare scrisă de Ignaţie Diaconul, care fiind contemporan cu Grigorie a cunoscut mai mulţi ucenici de-ai săi, care i-au relatat felurite aspecte legate de viaţa şi nevoinţele sale duhovniceşti.
         Acesta s-a născut în oraşul Ivinopolis din Decapoleea Isauriei în sud-estul Asiei Mici, care aparţineau pe atunci Împeriului Bizantin. Se crede că s-a născut prin anii 780-790, tocmai în vremea când a avut loc Sinodul al VII lea Ecumenic de la Niceea din anul 787. Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind o femeie foarte evlavioasă. Încă de mic copil manifesta o înclinaţie spre cele duhovniceşti, lua parte la slujbe se ruga, citea Sfânta Scriptură, făcea fapte de milostenie arătând o dragoste sinceră faţă de toţi cei din jurul său. Apoi a respins îndemnul părinţilor săi de a se căsătorii cu o tânără şi s-a retreas în munţii Isauriei acolo a cunoscut un fost episcop din Decapole, căruia arătându-i dorinţa de a se călugării, acesta l-a îndemnat să intre într-o mănăstire din apropiere pentru a se iniţia în tainele vieţii monahale. Între timp tatăl său a murit. Mama sa aflând unde este l-a îndemnat să plece într-o altă mănăstire unde era un alt frate al său ca împreună să-ţi ducă mai uşor viaţa de călugăr închinată numai lui Dumnezeu.
         Urcând mereu pe treptele vieţii duhovniceşti, a cerut îngăduinţă să se retragă într-o peşteră din munţii Isauriei pentru a trăi singur. Atrăit aici mai mulţi ani, luptând cu ispitele şi cu lipsa de hrană, dar stăruind mereu în rugăciune şi meditaţie, în legătură tainică neîncetată cu Dumnezeu. Părăseşte peştera şi locurile natale, îndreptându-se spre Apus, petrecând o iarnă întreagă într-o mănăstire din Efes. Cu o corabie ajunge în oraşul Proconez unde este găzduit de un om sărac. Ajunge la Enos în Macedonia apoi ajutat de nişte piraţi ajunge în Tesalonic unde este găzduit de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici se îndreaptă spre Roma. Acolo a trăit câteva luni neştiut de nimeni, iar vindecarea unui demonizat îl face însă cunoscut, dar el pleacă în Siracuza unde vindecă şi aici câţiva bolnavi prin rugăciunile sale şi îi îndrumă pe locuitorii oraşului spre o viaţă curată. Virtuţiile cu care este împodobit, ca şi darul vindecărilor l-au făcut pe Grigorie vrednic să primească Taina Preoţiei.
         Dar vrând Dumnezeu să-l cheme la sine şi să-l aşeze în ceata îngerească ca pe un înger pământesc, ca să-l preamărească cu lumina cerească şi să-l odihnească în bucuria drepţilor şi preacuvioşilor, ca unui drept şi preacuvios pustnic desăvârşit, a trimis asupra lui o boală foarte grea, idropica încât zăcea pe pat nemişcat. Chinuindu-se cu acea boală cumplită a zis către fraţii care erau cu dânsul: "Fraţilor, îndrăzniţi, că sfârşitul vieţii mele s-a apropiat. Deci luaţi-mă şi duceţi-mă în casa cea primitoare de străini, căci după 12 zile, va fi sfârşitul meu". După 12 zile, în a douăzecea zi a lunii noiembrie şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu.
         În scurt timp mormântul Cuviosului Grigorie a devenit cunoscut datorită minunilor săvârşite acolo. După un timp, călugării din mănăstirea în care era îngropat au hotărât să-i scoată trupul şi să-l aşeze într-o raclă. Rămăşiţele sale pământeşti erau întregi şi neputrezite încât puteau fi socotite Sfinte moaşte. Sfintele moaşte au rămas multă vreme în acea mănăstire şi dădeau tămăduiri neîncetat. Atunci, prea binecredinciosul ban Barbu Craioveanul, zidind din temelie Sfânta Mănăstire Bistriţa, şi vrând să o împodobească cu un odor scump şi sfânt a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta mănăstire şi le-a aşezat cu multă cinste şi evlavie în partea dreaptă a mănăstirii.
         De atunci până astăzi cinstitele sale moaşte se găsesc tot la mănăstirea Bistriţa, bucurându-se de această aleasă cinstire.
         Viaţa Sfântului Grigorie, de smerenie, răbdare, blândeţe, milostenie, stăruinţă în rugăciune, dragoste de Dumnezeu şi de semeni, ca şi dârzenia cu care a apărat dreapta credinţă, poate constitui şi pentru noi credincioşii de neam român, o pildă vrednică de urmat. Să-l rugăm să ne ocrotească şi să-l cinstim zicând:
         "Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca unul ce ai îndrăzneală către Domnul, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie".
(din Acatistul său, Condacul 1)
pr. Dorin Tămaş,
parohia Posta
Maramureş